Conectat

Zilele trecute, Constanta INFO publică pe pagina de Facebook o postare despre o fată care cere bani de adidași și oferă la schimb... ceva în privat: Textul postării de pe Facebook spune: Mi se pare grav și trist că o minoră din Constanța cerșește bani de adidași pe internet, oferind la schimb … înțelegeți voi ce. Oare fata asta nu are părinți? Oare mai avem Protecția Copilului? Trist! Acum, ce să înțelegem că ar putea oferi fata la schimb? Probabil ceva senzual sau erotic în privat. Cel puțin niște poze deocheate, dacă nu cumva chiar prestația unui video mai mult sau mai puțin explicit. Sau videochat. Nu am nimic împotriva aspectului etic și moral ridicat în discuție. Dar am împotriva abuzului săvârșit asupra sensurilor unor cuvinte din limba română. Pentru că, dacă fata oferă ceva la schimb, atunci nu este propriu-zis vorba de cerșetorie, ci mai mult de un anunț de vânzare-cumpărare, cum ar fi: „Vând imagini cu sâni sexy contra bani de adidași”. Cerșetorie ar fi fost dacă nu oferea ni...

Într-o zi, merg eu frumos la Kaufland cu bicicleta, pentru niște cumpărături ușoare. Îmi las bicicleta în zona de parcare a bicicletelor, o securizez cu un cordon anti-furt, și intru în magazin, dar uit în coșul de bagaje al bicicletei o plasă pe care o aveam rămasă acolo. Îmi aduc aminte de ea pe parcurs, în timp ce făceam cumpărături. Nu-i nimic, o s-o am la ieșire. După cum v-ați dat deja seama, sunt român, și, ca orice român, am plase și pungi. Am chiar o pungă în care țin alte pungi, iar plasele le refolosesc până când ajung într-o condiție în care nu le mai pot refolosi, iar atunci le arunc, adeseori după ce le umplu cu gunoi menajer. Așadar, o plasă la mine este campioană multiplă la cumpărături, după care sac menajer. Nu văd care-i șmecheria în a arunca plasele și a cumpăra altele noi la fiecare drum în magazin. Refolosindu-le, economisesc bani și reduc cantitatea de plastic cu care poluăm planeta. Dar să închid paranteza și să revin la poveste. După ce am ieșit din magazin, am...

Mai demult, cineva mi-a spus că herpesul, așa cum numeam noi popular acea bubiță pe una dintre buze, adeseori la interiorul buzei, care nu doare dar e oarecum deranjantă la masticație, apare atunci când nu ai o alimentație suficient de bogată sau variată. Nu știu cât de mult adevăr este în acestă afirmație, pentru că ultimele săptămâni au fost o perioadă în care am consumat alimente dintre cele mai diverse comparativ cu ce mănânc de obicei, și totuși, astăzi m-am trezit cu un herpes pe buza de sus. Ca aici: Bine, n-o să pun poză cu herpesul de pe buza mea. 😀 Oricum, este de dimensiune mică și nu doare deloc (nici altele din trecut nu m-au durut), dar am fost curios cum de a apărut. Așa că am dat o căutare pe Google, și ce să vezi: conform Wikipedia, herpes simplex este cauzată de un virus (!) și se poate manifesta atât pe organele genitale (n-am avut niciodată), cât și pe gură sau buze. Și mai aflăm că "această boală este contagioasă, mai ales în timpul unei erupții, fiind incur...

Oare ați prins perioada în care rețetele medicale se scriau de către doctor cu mâna? De fapt, de către medic, căruia noi îi spunem în mod eronat doctor, sau poate de către asistenta lui. Sigur, medicul este și doctor, dar greșeala constă în faptul că o mulțime de alte profesii se pretează la luarea doctoratului, așa că putem avea doctor în economie, doctor în filozofie etc. Dar, ca să revin: mai demult medicul scria rețeta de mână, într-o caligrafie aproape indescifrabilă, motiv care a dat naștere la o serie de glume ce încă se perpetuează și astăzi. Iată mai sus una pe care am văzut-o chiar azi, pe un grup de umor. Poanta este că medicii și farmaciștii au un scris special al lor, pe care nu-l înțelege nimeni. Dacă însă ne facem un update și venim în anul de grație 2023, adică în momentul prezent, putem observa că o mulțime de glume și-au pierdut fundamentul. Iată cum arată, de fapt, o listă cu medicamente dintr-o rețetă modernă: Rețeta este scoasă la calculator de către medic și proce...

Voiam să scriu ceva de 1 iunie, cu ocazia zilei copilului, ceva despre copilul interior, dar iată că m-am luat cu una-alta și n-am apucat să scriu până azi, când deja suntem în 5 iunie. Ceea ce probează că uneori adultul din noi este mai tare decât copilul din noi, sau că viața te prinde în mrejele ei și nu mai ai timp să fii copil. Pe de altă parte, care ar fi fost marea diferență dacă aș fi scris un articol de 1 iunie? Sau, mai bine zis, dacă aș fi sărbătorit într-un mod special ziua de 1 iunie, dacă aș fi urmat la propriu îndemnurile simple (nu știu dacă puerile e un adjectiv corect în acest context) de pe social media, dacă aș fi urmărit să merg în natură, să miros o floare, să admir un răsărit de Soare, să mă bucur pentru micile plăceri pe care mi le oferă viața etc? Pentru că, oricum, pe 1 iunie am fost în natură, am mers cu bicicleta, așa cum fac des în ultima vreme. Și aici este cheia sau șmecheria. Ce rost are să fim copii o dată pe an, de 1 iunie, după care, în restul de 364 ...

Nu știu ce să cred despre frigul din perioada asta. Zilele trecute au fost temperaturi de toamnă spre iarnă. Ploaie, frig, pe alocuri vânt. Mama mi-a zis (probabil a văzut la rubrica meteo; eu nu mă mai uit la televizor) că de azi se va încălzi. Și, într-adevăr, azi a ieșit Soarele. Dar, chiar dacă nu mă uit la televizor, am internet. O căutare pe Google după "meteo București" (puteți încerca cu numele orașului vostru) m-a edificat: duminică până marți vor fi maxime de 21-22 grade Celsius, după care de joi iarăși vin ploile și temperaturile scăzute. De ce am scris aceste rânduri, în afară de faptul că n-am mai scris de mult și vreau să umplu cu ceva paginile blogului? Evident, variații de temperatură au mai fost de-a lungului timpului. Și asta mai ales în ultimii ani. Dar faptul că avem temperaturi atât de joase în prag de luna mai (și furtuni vara, ca anii trecuți) nu e chiar primul lucru la care te gândești atunci când îți aduci aminte de teoria încălzirii globale. Poate de...

Există discuția asta despre dușuri mai puține ca să economisim gazul pe care o tot vedem promovată în presă și mass-media de către mințile luminate, care urmează directivele UE. Să zicem că majoritatea celor care aud astfel de sfaturi pur și simplu le ignoră, sau cel puțin eu unul presupun că nici măcar nu-i bagă în seamă pe respectivii lideri de opinie, dar dacă ar fi să abordăm subiectul la modul serios, cum adică să te speli mai puțin? Că totuși, asta frizează absurdul. Dar apropo de dușuri, un mic banc. Cică pe vremea celui de-al doilea război mondial, naziștii dintr-un lagăr îi bagă pe deținuți în cabinele de duș și îi gazează. După oră, deschid ușa de la dușuri și ce văd: toți prizonierii erau morți, afară de trei inși care erau negri la față și care jucau cărți. "Dar cu voi ce-i, mă?" îi întreabă germanii. "Noi suntem mineri de la Copșa Mică. Și închide ușa, că iese gazul!" îi răspund eu. Mi-am amintit de bancul ăsta de la corelația dintre duș și gaz: făcând...

Mi-am dat seama că nu v-am pus niciodată întrebarea din titlu pe acest blog: dragii mei, cum v-au afectat viața ultimii doi ani? Sau, mai bine zis, ultimii doi ani și jumătate. Pentru că nu au fost chiar doi ani obișnuiți. Chinezii au un proverb: "Fie ca să trăiești vremuri interesante!". Și chiar că au fost interesante! Mai întâi, am avut o pandemie de circa doi ani, fără ca totuși să avem și o epidemie. Asta-i ca și cum am avea un imperiu fără să avem o țară. Am stat în case, iar în unele magazine ni s-a permis să intrăm doar cu dovada că ne-am vaccinat. Am purtat măști atât în spațiile închise, câtși în aer liber, pe stradă. Și pur și simplu o perioadă nu am avut voie să ieșim din casă fără adeverință pe proprie răspundere și un motiv serios! Cine și-ar fi putut închipui, cu câțiva ani în urmă, că ni se vor impune astfel de restricții? Apoi, a venit războiul. Mă rog, nu la noi, ci la vecini, în Ucraina. Îndată ce a venit războiul, au căzut restricțiile și a murit pandem...

O prietenă virtuală întreabă pe Facebook: Caut ceva si nici nu stiu exact ce caut. Exista vreun dispozitiv simplu de utilizat de un batran, care sa spuna cu vorbe cat e ora? Un ceas vorbitor sau ceva de genul? Vine ziua bunicii si ea nu mai vede deloc si mereu intreaba cat e ceasul. Mi-ar placea sa ii pot oferi ceva care sa o ajute in acest sens. Multumesc anticipat daca stiti spre ce sa ma indrumati.

Primul meu impuls a fost să pun la titlu Copiii din ziua de azi sunt nesimțiți , dar apoi mi-am dat imediat seama că probabil nu este o problemă a vremurilor de azi, ci a tinerelor generații dintotdeauna. Aceste tinere generații sunt mai imature și au tendința să se creadă buricul pământului. De la ce a plecat cugetarea de mai sus? Ieșisem mai devreme pe balcon și am văzut niște prichindei care băteau mingea. Destul de tare, pe un trotuar care, chiar dacă este larg, nu este făcut pentru joacă, ci pentru circulat. Au trecut pe acolo două femei în vârstă iar una dintre ele l-a admonestat pe băiețelul care avea mingea. Acesta a început să se strâmbe la ea, sau să facă într-un fel mișto de ea. Asta fiind, după cum spuneam, un semn de nesimțire. Dar cred că și noi, în copilărie, am fost așa. Nu toți, dar unii cu siguranță. Îmi aduc aminte cum mă jucam într-un fel de părculeț din fața blocului făcut mai mult pentru decor decât pentru joacă (nu era parc clasic, cu bănci și alei, cu un cadran ...