Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Bloguri

Blogurile și oamenii de zăpadă

Dacă tot m-am apucat să critic starea deplorabilă a presei românești , hai să fiu corect și să nu exclud blogurile din această listă. Într-un articol de săptămâna trecută, intitulat Oamenii au fost rugați să stea acasa (scris exact așa cum l-am redat, cu „acasa” la final în loc de „acasă”), Arhi ne spune: Eu sunt curios, autoritățile, cand dau sfaturile astea cucuiete, se gandesc care sunt consecințele? Gen cum sa stai acasa, daca trebuie sa te duci la job? Asta e, iti sacrifici munca, ca sa nu munceasca foarte mult firma de deszapezire a lui Negoiță, platita cu multe sute de milioane de euro anual? În primul rând, observăm un scris în care se amestecă diacritice cu cuvinte fără diacritice. Deci, posibil să fi fost scris de pe telefon, deși cred că și acolo autocorrect-ul ar fi pus „îți” în loc de „iti”, care nici nu există în limba română. Dar asta nu este așa grav. Să zicem că pe bloguri avem libertatea de a scrie mai relaxat, că este un hobby personal, nu o profesie. Problema mai g...

Mi-am recuperat domeniul

Ultimul articol de pe acest blog are data de 25 iulie 2019. S-au scrus trei ani și trei luni de atunci (minus două zile), iar între timp nu mi-am plătit domeniul acesta, conectat.eu , așa că l-am pierdut. Din fericire, după un an în care nu știu sigur ce soartă a avut, dar din câte rețin n-a fost achiziționabil decât la un preț crescut, domeniul a rămas din nou liber, probabil lumea nefiind interesată de el. Așa că l-am cumpărat din nou. Blogul are acum, din nou, vechea adresă.

Cel mai bine scriu dimineața

Nu știu voi, dar eu am remarcat următorul lucru la mine: cel mai bine scriu dimineața. Atunci am cel mai mult spor. E adevărat că nu tot timpul. Uneori, seara îți vine inspirația pentru o mulțime de articole. Uneori muzele serii țes în mintea ta o mulțime de idei fascinante, despre povești nerostite încă. Dar cel mai adesea seara ești oarecum obosit, iar atmosfera din jur este cam de culcare.

Nu-i de vină plagiatorul, ci cel care-l expune

Am scris pe SunLog un articol în care îl expuneam pe Iuliu Bakcsi drept plagiator . Este vorba de un blogger care obișnuiește să copieze texte din diverse surse, fără a menționa acest lucru, adică că nu sunt ale lui. Dar numai pentru atât nu aș fi scris; problema e că individul în cauză, în loc să recunoască că nu-i bine ce face și să promită că o să-și revizuiască procesul creativ, a început să aducă tot felul de argumente (aiuristice, evident) în favoarea plagierii. Ajungând până la a spune (într-un comentariu la postarea mea) că toată lumea își dorește să fie plagiată, ca o recunoaștere a valorii proprii.