Copiii sunt nesimțiți

Primul meu impuls a fost să pun la titlu Copiii din ziua de azi sunt nesimțiți, dar apoi mi-am dat imediat seama că probabil nu este o problemă a vremurilor de azi, ci a tinerelor generații dintotdeauna. Aceste tinere generații sunt mai imature și au tendința să se creadă buricul pământului.

De la ce a plecat cugetarea de mai sus? Ieșisem mai devreme pe balcon și am văzut niște prichindei care băteau mingea. Destul de tare, pe un trotuar care, chiar dacă este larg, nu este făcut pentru joacă, ci pentru circulat. Au trecut pe acolo două femei în vârstă iar una dintre ele l-a admonestat pe băiețelul care avea mingea. Acesta a început să se strâmbe la ea, sau să facă într-un fel mișto de ea. Asta fiind, după cum spuneam, un semn de nesimțire.

Dar cred că și noi, în copilărie, am fost așa. Nu toți, dar unii cu siguranță. Îmi aduc aminte cum mă jucam într-un fel de părculeț din fața blocului făcut mai mult pentru decor decât pentru joacă (nu era parc clasic, cu bănci și alei, cu un cadran mic, cu gard viu și iarbă) și cum atunci când vecinul pensionar care ținea la parcul ăla ne certa și ne spunea să plecăm de acolo, noi îi răspundeam înapoi cu obrăznicie. Și chiar dacă poate tipul ăla exagera sau nu avea întru totul dreptate, reacția noastră era și ea lipsită de respect.

Însă cred că totuși nesimțirea și tupeul tinerilor și copiilor par să fie mai mari pe măsură ce generațiile se succed. La fel ca prostia.