Astăzi m-am apucat să-mi organizez puțin fișierele de prin calculator. A se citi: clipuri, filme, imagini, muzică, chestii funny și așa mai departe. Sunt multe, foarte multe, enorm de multe. Extraordinar de multă informație care poate fi sortată în fel și chip, mormane de cărți (sau echivalentul lor), toate încăpând în câțiva centimeri pătrați. Și m-am gândit la ceva. Când începem să ne lăsăm lucrurile aiurea prin casă, ele se adună, devin vizibile și ne încurcă. La un moment dat, dacă sunt perisabile, încep și să pută sau să se degradeze. Și astfel ne trezim că, dacă nu ne facem curat, după un timp suntem nevoiți să înotăm în mormane de gunoaie. Pe de altă parte, într-un calculator, putem aduna o grămadă de astfel de gunoaie (sau pur și simplu lucruri nesortate) care sunt la rândul lor fix ca cele din casă. Doar că nu se observă. Pentru că toate încap acolo, în acea cutiuță pătrată, și pare că totul este curat. Până când te apuci să le sortezi. Nu știu exact dacă am o morală la tărășe...
La curent cu internetul și viața