Treceți la conținutul principal

Cel mai bine scriu dimineața

Nu știu voi, dar eu am remarcat următorul lucru la mine: cel mai bine scriu dimineața. Atunci am cel mai mult spor. E adevărat că nu tot timpul. Uneori, seara îți vine inspirația pentru o mulțime de articole. Uneori muzele serii țes în mintea ta o mulțime de idei fascinante, despre povești nerostite încă. Dar cel mai adesea seara ești oarecum obosit, iar atmosfera din jur este cam de culcare.

scris

Probabil nu degeaba poporul român, în înțelepciunea lui, a distilat acest proverb: "Cine se scoală de dimineață, departe-ajunge". De aici extrag o concluzie simplă: cel mai eficient program este să scrii pe blog în zilele când ești liber, adică când nu ai de mers la job, pentru că atunci te poți apuca de scris la prima oră. Desigur, asta înseamnă pentru majoritatea sâmbăta și duminica, când poate ei ar face altceva decât să scrie. Sau în restul zilelor, dacă serviciul le permite să scrie pe blog de la birou. :) Poate că de asta avem atâtea bloguri abandonate, că în cursul săptămânii parcă n-ai timp, iar în weekend parcă te-ai odihni.

În sfârșit, timpul nu este o problemă la mine, așa că îmi propun ca de acum înainte să activez pe bloguri mai mult și mult mai devreme. Pentru că altfel, iată-mă-s acum, la miez de noapte, chinuindu-mă să încropesc un articol, după nu-știu-câte luni de pauză, și mirându-mă de ce-i atât de greu să mă apuc de el...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Două perspective legate de Viktor Orban

Astăzi, de Paște, au loc alegeri în Ungaria și este un test de foc pentru premierul maghiar în funcție, Viktor Orban. Pe de o parte, acesta beneficiază de susținerea conservatorilor, inclusiv a SUA prin Donald Trump și J. D. Vance. Pe de alta, este blamat de către globaliști, în frunte cu liderii UE. Perspectiva 1 ( Crina Dobre, Facebook ): Prezență mare la vot în Ungaria. Asta înseamnă posibilitate mică de fraudă. Cum progresiștii sunt mai puțini decât tradiționaliștii (încă), probabil că ungurii au ieșit să-și apere țara de prădătorii banilor lor, Ucraina via Bruxelles, văzând ei atâta concentrare de forțe pro-europene în capitală, de zici că a devenit Ungaria miezul planetei brusc. Și noi reușisem, dar ne-au anulat alegerile. Perspectiva 2 ( Ștefăniță Radu, Facebook ): 56% prezență la Budapesta la ora 13.00. 54% per total Ungaria. 14% peste scrutinul din 2022. Cozi enorme la centrele de votare din mediul urban. E un covârșitor vot anti-Putin și pentru Europa. Orbănele, suie-te în a...

Cine conduce SUA?

Am revăzut un text din 19 mai al jurnalistei Sorina Ruxandra Matei, care începe să fie menționată și pe bloguri. Textul este despre o postare de pe X a unor conservatori americani, care se referă la evenimentele politice din România și este intitulată „Lovitura de stat tăcută a UE în România”. Redau mai jos conținutul acestei postări , așa cum a fost tradusă ea de Sorina Ruxandra Matei, cu avertismentul că este destul de mult de citit: O țară nu poate apăra democrația distrugând-o. Și nici nu poate combate ingerințele devenind sabotorul principal. Acestea nu sunt paradoxuri. Ele reprezintă realitatea politică a României post-electorale din 2025, unde voința poporului a fost călcată în picioare de o uniune de tehnocrați, presiuni ale serviciilor secrete străine și fiat judiciar. Aceasta nu este democrație. Este o imitație a democrației, proiectată pentru optică și rezultate controlate. Să analizăm faptele cu atenție. La 24 noiembrie 2024, alegătorii români l-au ales pe Călin Georgescu,...

Mi s-a luat un interviu

Au trecut deja două săptămâni (și o zi) de când mi s-a luat un interviu, de fapt de când a fost publicat (că interviul efectiv l-am dat cu o zi înainte, sâmbătă seara), și n-am scris nicăieri despre asta, așa că o fac acum, aici. Este vorba de interviul acordat unui Comentator Amator , căci așa își zice persoana respectivă, pe teme de blogging în general și „cine ești tu” în particular.