Treceți la conținutul principal

Prea mult balast digital păstrăm

Astăzi m-am apucat să-mi organizez puțin fișierele de prin calculator. A se citi: clipuri, filme, imagini, muzică, chestii funny și așa mai departe. Sunt multe, foarte multe, enorm de multe. Extraordinar de multă informație care poate fi sortată în fel și chip, mormane de cărți (sau echivalentul lor), toate încăpând în câțiva centimeri pătrați. Și m-am gândit la ceva.

gunoaie digitale

Când începem să ne lăsăm lucrurile aiurea prin casă, ele se adună, devin vizibile și ne încurcă. La un moment dat, dacă sunt perisabile, încep și să pută sau să se degradeze. Și astfel ne trezim că, dacă nu ne facem curat, după un timp suntem nevoiți să înotăm în mormane de gunoaie. Pe de altă parte, într-un calculator, putem aduna o grămadă de astfel de gunoaie (sau pur și simplu lucruri nesortate) care sunt la rândul lor fix ca cele din casă. Doar că nu se observă. Pentru că toate încap acolo, în acea cutiuță pătrată, și pare că totul este curat. Până când te apuci să le sortezi.

Nu știu exact dacă am o morală la tărășenia asta. Poate două observații. Prima este că spațiul digital reușește să facă un fel de magie prin care reduce kilograme de materie la câțiva biți virtuali. Mizeria din casă nu se mai vede. A doua că, totuși, dacă vrei să ai o viață ordonată, e bine să fii disciplinat în toate. Pentru că altfel, faptul că ai adunat niște fișiere la grămadă, chestie care de obicei nu se vede, nu te va salva atunci când vrei să le utilizezi într-o anumită manieră coerentă sau ordonată...

În fine, scriu aceste rânduri așteptând să se copieze ceva, în cursul procesului meu de a face curat prin calculator. La voi cum arată PC-ul?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Două perspective legate de Viktor Orban

Astăzi, de Paște, au loc alegeri în Ungaria și este un test de foc pentru premierul maghiar în funcție, Viktor Orban. Pe de o parte, acesta beneficiază de susținerea conservatorilor, inclusiv a SUA prin Donald Trump și J. D. Vance. Pe de alta, este blamat de către globaliști, în frunte cu liderii UE. Perspectiva 1 ( Crina Dobre, Facebook ): Prezență mare la vot în Ungaria. Asta înseamnă posibilitate mică de fraudă. Cum progresiștii sunt mai puțini decât tradiționaliștii (încă), probabil că ungurii au ieșit să-și apere țara de prădătorii banilor lor, Ucraina via Bruxelles, văzând ei atâta concentrare de forțe pro-europene în capitală, de zici că a devenit Ungaria miezul planetei brusc. Și noi reușisem, dar ne-au anulat alegerile. Perspectiva 2 ( Ștefăniță Radu, Facebook ): 56% prezență la Budapesta la ora 13.00. 54% per total Ungaria. 14% peste scrutinul din 2022. Cozi enorme la centrele de votare din mediul urban. E un covârșitor vot anti-Putin și pentru Europa. Orbănele, suie-te în a...

Mi s-a luat un interviu

Au trecut deja două săptămâni (și o zi) de când mi s-a luat un interviu, de fapt de când a fost publicat (că interviul efectiv l-am dat cu o zi înainte, sâmbătă seara), și n-am scris nicăieri despre asta, așa că o fac acum, aici. Este vorba de interviul acordat unui Comentator Amator , căci așa își zice persoana respectivă, pe teme de blogging în general și „cine ești tu” în particular.

A Knight of the Seven Kingdoms (2026)

Dezamăgit, la fel ca toată lumea, de finalul din Game of Thrones , nu am mai urmărit ce s-a întâmplat cu universul stabilit de acest serial. Între timp însă, lucrurile nu au stat pe loc, iar producătorii au scos încă două seriale. Despre House of the Dragon , din care deja au rulat două sezoane, poate o să povestim altă dată (oricum, nu l-am văzut). În articolul de față vreau să vorbesc despre A Knight of the Seven Kingdoms . Nici pe acesta nu l-am văzut, dar măcar am o scuză: este de dată mai recentă. Acum, ca să fiu perfect transparent, nu cred că o să mă uit la niciunul până când nu se termină, deoarece nu îmi place să văd unul sau câteva sezoane și apoi să trebuiască să aștept un an sau mai mulți continuarea. Prefer să aștept până când se termină și apoi, când mă apuc de ele, să știu că le pot urmări cap-coadă. Dar am dat o căutare pe Google și am găsit câteva chestii interesante despre  A Knight of the Seven Kingdoms . Conform opiniei predominante, serialul A Knight of the Sev...