Treceți la conținutul principal

Grafice în facturile de utilități

Astăzi mi-a sărit în ochi o chestie pe care o ignorasem de mult timp. Deseori, în cazul facturilor curente de electricitate, cablu, internet, gaz etc, primim mai multe foi. Este foaia principală, care conține factura propriu-zisă, cu suma de plată, și pe care o luăm cu noi pentru a o scana când plătim de exemplu la aparatul de la bancă, și apoi mai sunt 1-2-3 foi cu tot felul de prostii.

facturi

Sau cel puțin așa credeam eu până acum. Și nu prea mă uitam la ele. Pentru că mă obișnuisem cu tot soiul de informații lipsite de utilitate practică, cum ar fi: informații privind sediile sau locurile unde putem achita sumele restante, promoții la diferite servicii (ex: televiziune digitală sau mobil, în cazul RDS & RCS), listarea anumitor legi din domeniu, pe care pare-se că unii sunt obligați să le tot listeze clienților, șamd.

Ei bine, azi am văzut că a doua foaie din factura de gaz conține un grafic comparativ, cu consumul realizat anul acesta față de cel realizat anul trecut. Sunt câte două coloane sau bare pentru fiecare lună a anului, prima bară cu negru, corespunzând anului precedent, 2015, iar a doua bară cu gri deschis, corespunzând anului actual, 2016. Se poate vedea astfel pentru fiecare lună cum ne situăm față de aceeași perioadă a anului precedent: dacă am consumat mai mult gaz sau mai puțin. Diagrama este foarte utilă.

Păcat că nu au și alte societăți grafice asemănătoare. De exemplu, la polul opus aș plasa factura de electricitate, unde primesc două sau chiar trei foi (adeseori), destul de alambicate, uneori aparent contradictorii, listând tot felul de valori și sume finale diferite. În loc să clarifice lucrurile, aceste foi de la curent mai mult mi se pare că le complică.

Așadar, am o sugestie pentru birocrații de la (R)Enel: simplificați și voi procedeele, măcar în al 12-lea ceas. Că nu de alta, am auzit că începe și RDS să furnizeze electricitate. Bine, la drept vorbind, ar fi frumos ca toți furnizorii de servicii să ofere facturi cât mai clare, explicite și cu informații care să-ți fie utile în mod real. Factura de la electricitate este un caz particular, că mi se pare mie că-i foarte complicată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Două perspective legate de Viktor Orban

Astăzi, de Paște, au loc alegeri în Ungaria și este un test de foc pentru premierul maghiar în funcție, Viktor Orban. Pe de o parte, acesta beneficiază de susținerea conservatorilor, inclusiv a SUA prin Donald Trump și J. D. Vance. Pe de alta, este blamat de către globaliști, în frunte cu liderii UE. Perspectiva 1 ( Crina Dobre, Facebook ): Prezență mare la vot în Ungaria. Asta înseamnă posibilitate mică de fraudă. Cum progresiștii sunt mai puțini decât tradiționaliștii (încă), probabil că ungurii au ieșit să-și apere țara de prădătorii banilor lor, Ucraina via Bruxelles, văzând ei atâta concentrare de forțe pro-europene în capitală, de zici că a devenit Ungaria miezul planetei brusc. Și noi reușisem, dar ne-au anulat alegerile. Perspectiva 2 ( Ștefăniță Radu, Facebook ): 56% prezență la Budapesta la ora 13.00. 54% per total Ungaria. 14% peste scrutinul din 2022. Cozi enorme la centrele de votare din mediul urban. E un covârșitor vot anti-Putin și pentru Europa. Orbănele, suie-te în a...

Mi s-a luat un interviu

Au trecut deja două săptămâni (și o zi) de când mi s-a luat un interviu, de fapt de când a fost publicat (că interviul efectiv l-am dat cu o zi înainte, sâmbătă seara), și n-am scris nicăieri despre asta, așa că o fac acum, aici. Este vorba de interviul acordat unui Comentator Amator , căci așa își zice persoana respectivă, pe teme de blogging în general și „cine ești tu” în particular.

A Knight of the Seven Kingdoms (2026)

Dezamăgit, la fel ca toată lumea, de finalul din Game of Thrones , nu am mai urmărit ce s-a întâmplat cu universul stabilit de acest serial. Între timp însă, lucrurile nu au stat pe loc, iar producătorii au scos încă două seriale. Despre House of the Dragon , din care deja au rulat două sezoane, poate o să povestim altă dată (oricum, nu l-am văzut). În articolul de față vreau să vorbesc despre A Knight of the Seven Kingdoms . Nici pe acesta nu l-am văzut, dar măcar am o scuză: este de dată mai recentă. Acum, ca să fiu perfect transparent, nu cred că o să mă uit la niciunul până când nu se termină, deoarece nu îmi place să văd unul sau câteva sezoane și apoi să trebuiască să aștept un an sau mai mulți continuarea. Prefer să aștept până când se termină și apoi, când mă apuc de ele, să știu că le pot urmări cap-coadă. Dar am dat o căutare pe Google și am găsit câteva chestii interesante despre  A Knight of the Seven Kingdoms . Conform opiniei predominante, serialul A Knight of the Sev...