Am scris pe SunLog un articol în care îl expuneam pe Iuliu Bakcsi drept plagiator. Este vorba de un blogger care obișnuiește să copieze texte din diverse surse, fără a menționa acest lucru, adică că nu sunt ale lui. Dar numai pentru atât nu aș fi scris; problema e că individul în cauză, în loc să recunoască că nu-i bine ce face și să promită că o să-și revizuiască procesul creativ, a început să aducă tot felul de argumente (aiuristice, evident) în favoarea plagierii. Ajungând până la a spune (într-un comentariu la postarea mea) că toată lumea își dorește să fie plagiată, ca o recunoaștere a valorii proprii.
Așadar, acest articol se cerea scris, cel puțin în opinia mea. El a stârnit câteva reacții în blogosferă, dar nu prea multe: vreo trei persoane au scris pe bloguri despre asta, ceva mai multe au comentat sau distribuit postările. Buzz-ul relativ scăzut era de așteptat: mulți bloggeri sunt colegi sau amici virtuali cu el (are 2500 de followeri pe Facebook), au participat împreună la diverse concursuri etc. Concursuri cum e Superblog, de unde tipul a fost exclus pentru plagiat, sau Blogal Initiative, unde a reușit să obțină câteva premii (plagiind), dar chiar și așa, lumea a fost reținută în a lua atitudine.
Totuși, nu m-aș fi așteptat să existe și reacții negative la adresa mea, adică să fie oameni cărora... să li se pară că mai bine îmi vedeam eu de treabă, în loc să-i spun, „plin de ură”, că plagiază. Spre surprinderea mea, au exista și astfel de replici:
Acum, vă invit să intrați pe interviul menționat în link și să vă edificați singuri dacă limbajul folosit de mine acolo, sau tonul, sau orice altceva, denotă o ură înverșunată la adresa lui Bakcsi (un om despre care nu știam nimic înainte cu două luni). Cât privește acuzațiile cu prețul prea mare la advertoriale, pentru corecta informare a dvs, lucrurile au stat în felul următor: după ce i-am citit interviul, i-am dat Add pe Facebook și l-am întrebat, în privat, dacă scrie advertoriale și la ce preț. Mi-a zis niște sume - în opinia mea - exagerat de mari, așa că i-am mulțumit și am revenit asupra interviului, să văd dacă nu cumva am ratat un viitor laureat al premiului Pulitzer. Și taman articolul recomandat în acel interviu era plagiat.
De urât nu-l urăsc, și nici nu-l iubesc; mi-e indiferent. Iar faptul că cere mulți bani este treaba lui; fiecare e liber să-și vândă cu cât vrea marfa. De altfel, eu nici nu am menționat lucrul ăsta în articolul meu. Și nici nu aveau de ce să mă deranjeze sumele percepute de el, pentru că nu-mi ceruse nimeni să-i fac publicitate pe blogurile lui. L-am întrebat, așa cum am întrebat pe atâția alții în ultima perioadă acest lucru, pentru că îmi compilez o listă cu bloggeri care scriu articole sponsorizate, existând posibilitatea ca pe viitor să mă ocup de SEO și deci să intermediez astfel de articole pentru diverși clienți.
Dar da, suma cerută de el m-a făcut mai atent, mai curios, și așa am aflat că plagiază. Iată însă că dacă așa am aflat, înseamnă pentru unii și că de aceea am scris, că ăsta e motivul, ranchiuna, și în timp ce pe el îl putem ignora, tolera sau cel mult trece într-o notă de subsol, eu sunt Vinovat cu majusculă că l-am descoperit. Ceea ce ar putea să mă afecteze, dacă aș fi sensibil la ce gândesc alții despre mine. Dar, în ciuda rândurilor de mai sus, ca și a eventualelor reacții cum că aici mă victimizez, nu prea mă sinchisesc.
Însă există o diferență între a nu fi afectat de un lucru și a alege să închizi ochii, complice, la un anumit mod de gândire cel puțin discutabil. Un mod de gândire pe care, iată, îl găsim și la alți oameni decât Iuliu Bakcsi...
Așadar, acest articol se cerea scris, cel puțin în opinia mea. El a stârnit câteva reacții în blogosferă, dar nu prea multe: vreo trei persoane au scris pe bloguri despre asta, ceva mai multe au comentat sau distribuit postările. Buzz-ul relativ scăzut era de așteptat: mulți bloggeri sunt colegi sau amici virtuali cu el (are 2500 de followeri pe Facebook), au participat împreună la diverse concursuri etc. Concursuri cum e Superblog, de unde tipul a fost exclus pentru plagiat, sau Blogal Initiative, unde a reușit să obțină câteva premii (plagiind), dar chiar și așa, lumea a fost reținută în a lua atitudine.
Totuși, nu m-aș fi așteptat să existe și reacții negative la adresa mea, adică să fie oameni cărora... să li se pară că mai bine îmi vedeam eu de treabă, în loc să-i spun, „plin de ură”, că plagiază. Spre surprinderea mea, au exista și astfel de replici:
Acum, vă invit să intrați pe interviul menționat în link și să vă edificați singuri dacă limbajul folosit de mine acolo, sau tonul, sau orice altceva, denotă o ură înverșunată la adresa lui Bakcsi (un om despre care nu știam nimic înainte cu două luni). Cât privește acuzațiile cu prețul prea mare la advertoriale, pentru corecta informare a dvs, lucrurile au stat în felul următor: după ce i-am citit interviul, i-am dat Add pe Facebook și l-am întrebat, în privat, dacă scrie advertoriale și la ce preț. Mi-a zis niște sume - în opinia mea - exagerat de mari, așa că i-am mulțumit și am revenit asupra interviului, să văd dacă nu cumva am ratat un viitor laureat al premiului Pulitzer. Și taman articolul recomandat în acel interviu era plagiat.
De urât nu-l urăsc, și nici nu-l iubesc; mi-e indiferent. Iar faptul că cere mulți bani este treaba lui; fiecare e liber să-și vândă cu cât vrea marfa. De altfel, eu nici nu am menționat lucrul ăsta în articolul meu. Și nici nu aveau de ce să mă deranjeze sumele percepute de el, pentru că nu-mi ceruse nimeni să-i fac publicitate pe blogurile lui. L-am întrebat, așa cum am întrebat pe atâția alții în ultima perioadă acest lucru, pentru că îmi compilez o listă cu bloggeri care scriu articole sponsorizate, existând posibilitatea ca pe viitor să mă ocup de SEO și deci să intermediez astfel de articole pentru diverși clienți.
Dar da, suma cerută de el m-a făcut mai atent, mai curios, și așa am aflat că plagiază. Iată însă că dacă așa am aflat, înseamnă pentru unii și că de aceea am scris, că ăsta e motivul, ranchiuna, și în timp ce pe el îl putem ignora, tolera sau cel mult trece într-o notă de subsol, eu sunt Vinovat cu majusculă că l-am descoperit. Ceea ce ar putea să mă afecteze, dacă aș fi sensibil la ce gândesc alții despre mine. Dar, în ciuda rândurilor de mai sus, ca și a eventualelor reacții cum că aici mă victimizez, nu prea mă sinchisesc.
Însă există o diferență între a nu fi afectat de un lucru și a alege să închizi ochii, complice, la un anumit mod de gândire cel puțin discutabil. Un mod de gândire pe care, iată, îl găsim și la alți oameni decât Iuliu Bakcsi...
Comentarii
Trimiteți un comentariu